Circulația prin pasajul Piața Sudului, redeschisă parțial

Circulația prin pasajul Piața Sudului, redeschisă parțial
Publicat: 28/04/2017, 14:02
Actualizat: 28/04/2017, 16:30

Edilul a precizat că la registratura Primăriei Municipiului București a fost primită vineri, la ora 09.00, o informare din partea asocierii Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL, în care se preciza că traficul a fost deschis parțial, pe un fir dus și unul întors, prin pasajul Piața Sudului, începând cu ora 11.00.

„Am primit și eu azi-dimineață, în jurul orei 09:00, la registratura Primăriei Generale o informare din partea asocierii de constructori Astaldi și Euroconstruct, că de azi, de la ora 11:00, se redeschide circulația pe un fir dus, pe un fir întors, la Pasajul Piața Sudului. S-au primit avizele atât de la Brigada de Poliție Rutieră cât și de la Comisia tehnică de circulație de la Primăria Capitalei. În momentele următoare se așteaptă să se livreze și apoi să se monteze lifturile și scările rulante. Practic, aceste aspecte ar mai trebui definitivate până când pasajul să fie finalizat în totalitatea sa. Mi-aș dori ca la întâlnirea pe care am stabilit-o deja cu executanții, asocierea Astaldi-Euroconstruct, să putem să venim în fața bucureștenilor cu un termen final al acestei investiții, pentru că cel anunțat de constructor – 30 octombrie, nu ne mulțumește și nu dorim să îl acceptăm. În cazul în care ei vor susține în continuare acest termen, vom proceda la rezilierea contractului. Îmi doresc un termen rezonabil, să spunem la mijlocul lunii iulie, astfel încât în luna septembrie să se poată circula în condiții decente”, a declarat Gabriela Firea.

Marți, primarul general a somat, pentru a doua oară, consorțiul de firme care realizează pasajul rutier de la Piața Sudului, asocierea Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL, să accelereze ritmul lucrarilor, în caz contrar va fi reziliat contractul.

Într-o scrisoare adresată constructorilor și remisă MEDIAFAX de biroul de presă al Primăriei Capitalei, Gabriela Firea preciza: „Deși am solicitat mobilizarea Dvs. și reanalizarea graficului de execuție al lucrarilor în sensul finalizării cât mai urgente a acestora, nu am constatat niciun progres semnificativ, fiind observată, în linii mari, aceeași lipsă de implicare, ceea ce induce o stare de nemulțumire generală în rândul cetățenilor, cărora le este grav afectată în continuare viața economică și socială. Revenim astfel la solicitarea fermă făcută anterior și vă reamintim că există pârghii contractuale prin care să denunțăm unilateral contractul din culpa exclusivă a Executantului. Având în vedere că ne aflăm în situația prevăzută în contract potrivit căreia ați neglijat în mod flagrant și repetat să vă îndepliniți obligațiile contractuale, deși ați fost notificați în repetate rânduri, vă punem în vedere ca de urgență să procedați la executarea obligațiilor. În caz contrar vom parcurge procedura privind rezilierea contractului conform prevederilor contractuale”.

În comunicatul PMB se mai arăta că acest contract de lucrări încheiat între Municipiul București și Asocierea ASTALDI SPA – EUROCONSTRUCT TRADING 98 SRL – RCV GLOBAL GROUP SRL, nr. 183/08.05.2014, la capitolul 16 sunt prevăzute sancțiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor, achizitorul putând solicita rezilierea contractului.

Lucrările la pasajul subteran de la Piața Sudului au început în primăvara anului 2014 și ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015. După începerea lucrărilor, însă, constructorii au descoperit o serie de conducte de gaze, apă și canalizare care nu erau trecute în planurile de infrastructură ale companiilor de utilități, iar devierea acestora a produs o serie de întârzieri. În plus, greșelile comise de funcționarii publici privind avizarea lucrărilor au produs, de asemenea întârzieri. Din această cauză, Primăria Generală a Capitalei nu a mai putut obține finanțare europeană pentru acest pasaj.

Costurile estimative de realizare a pasajului de la Piața Sudului depășesc 127 de milioane de lei, bani care ar fi trebuit decontați în proporție de peste 80% din fonduri europene, dar din cauza întârzierilor Primăria Generală a Capitalei nu a putut deconta decât puțin peste 18 milioane de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat au fost publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
S-a aflat ce a făcut Elena Udrea.Traian Băsescu i-a dat ordin: Ne-a păcălit pe toţi
Carmen de la Sălciua face bani cu nemiluita. Cât cere pentru o cântare
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
VIDEO. Grasu XXL, ipostază rară! Artistul a izbucnit în lacrimi în fața publicului Neversea: "N-am...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Stephen Baldwin, creștinul renăscut al familiei
×